George Mihăiță salută adolescenții de ziua lor!

Între 4-10 mai 2020, Clubul UNESCO-Adolescenții, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Teatrul de Comedie și asociația Euro CulturArt celebrează online cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului ”Salut, Adolescența”, inițiat de maestrul George Mihăiță. În fiecare zi din Săptămâna Adolescenților au fost distribuite gratuit cărți scrise de adolescenți din România și Republica Moldova, în urma unor concursuri naționale de literatură, fotografie și arte plastice, precum și documentare, fotografii și înregistrări video cu și despre adolescenți. Duminică, 10 mai 2020, de Ziua Adolescenților (a doua duminică a lunii mai), va fi difuzat un documentar Festivalul online ”Salut, Adolescența”, realizat de Diana Mihăiță, Loreta Popa și Lucian Năstase, avându-l ca invitat special pe maestrul George Mihăiță, promotorul Zilei Adolescenților, prin lege, din 1997. ”Adolescența a fost pentru mine și o stare de spirit, și o provocare de a rămâne conectat la energiile unei vârste speciale, în care te încarci de entuziasmul, idealismul și curiozitatea față de tine, de lume și de celălalt. Am realizat, cu ajutorul prietenilor mei Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu și Mihai Zgondoiu, o ediție exclusiv online, în care am putut oferi gratuit cărți scrise de adolescenți, precum și fotografii și lucrări plastice realizate tot de adolescenți în urma proiectelor realizate de Clubul UNESCO-Adolescenții, Muzeul Național al Literaturii Române din București și asociația Euro CulturArt. Îi aștept pe toți cei care ne-au scris și ne-au încurajat să continuăm Festivalul Jos Pălăria atât la Teatrul de Comedie, la Muzeul Național al Literturii Române din București, cât și la ediția din 2021 a Festivalului Salut, Adolescența. Tuturor vă transmit un salut ca de la un veșnic adolescent la un adolescent entuziast.”, a declarat Maestrul George Mihăiță. De Ziua Adolescenților, va fi difuzat un salut și un poem scris de Denisa Lepădatu, câștigătoarea în ultimii trei ani a concursurilor naționale de poezie, proză și de rezidență literară dedicate adolescenților, și, de asemenea, linogravura ”Petrecere în vid” semnată de Matei Rădulescu, participant la Rezidența LiterArt, organizată de Clubul UNESCO-Adolescenții în 2019. Partenerii media ai Festivalului ”Salut, Adolescența” sunt Radio România Cultural, AgențiadeCarte.ro, Ziua-a.ro

 

SALUT, ADOLESCENȚĂ!

Dragi adolescenți, voi, cei cărora pandemia vă impune acum schimbări care vă fac să vă simțiți neliniștiți, izolați și dezamăgiți, trebuie să știți că nu sunteți singuri.

NIMENI NU E SINGUR!

Toate emoțiile simțite în această perioadă: furie pentru că s-au amânat competițiile artistice și sportive, taberele de vară sau petrecerile de absolvire, frustrarea că părinții nu înțeleg poate cât de greu vă este vouă să fiți acum închiși într-o cușcă sau durerea tăcută că nu vă puteți întâlni cu persoana iubită.

E normal ce simțiți!

Demult, când eu eram adolescentă, erau “la modă” DRAMELE ADOLESCENȚILOR – o carte inedită, coordonată de George Mihăiță – o carte care aduna scrisorile tinerilor furioși ai anilor ‘90-2000. Ce-ați zice dacă acum, după aproape 20 de ani de la lansarea acestei cărți, am scrie împreună ediția a II-a?

Vă las aici coperta acelei cărți, dar și autograful maestrului George Mihăiță și vă aștept scrisorile (pot fi anonime!) pe adresa festival.jospalaria@gmail.com.

Răbdare, trecem noi și peste asta!!!

 

Semnat:

un suflet de adolescent într-un corp matur,

o minte deschisă într-o cameră închisă,

Diana Mihăiță

 

Documentarul Festivalul online ”Salut, Adolescența”, realizat de Diana Mihăiță, Loreta Popa și Lucian Năstase, avându-l ca invitat special pe maestrul George Mihăiță, promotorul Zilei Adolescenților, poate fi vizualizat accesând următoarea adresă web:

https://www.youtube.com/watch?v=SDOuqwVBUN0&t=336s

 

 

Salut, adolescență! Astăzi este ziua noastră – hai să fim fericiți, să fim puternici, să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară și de poezie totodată.

Denisa Lepădatu

 

Salutul și poemul înregistrat de Denisa Lepădat poate fi vizualizat accesând următoarea adresă web:https://www.youtube.com/watch?v=ZJCYQQvwI7c

 

 

zilele capătă gust de apă tonică

prin piele prin limbaj

prin matematicile absenței

 

totul

fără orar sau lucruri impuse

 

totul

online ca o mantră pentru turbulențe și frecvențe

 

soarele are gust de apă tonică

în cărțile de istorie

în cărțile mele de ademenire și de ceață

 

incertitudinea veghează din cotloane

din unghere ca o păpușă dezorientată

 

în jurnalul meu oamenii sunt tot mai frumoși

de la distanță

 

în creier și în căști îi aud cum salută

într-o limbă îndepărtată

 

punct și de la capăt

 

Denisa Lepădatu este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, profil matematică-informatică intensiv informatică, fiind olimpică națională la matematică. Premii literare (selectiv, cele mai importante): Premiul APLER pentru promovarea tinerelor talente pentru cele două cărți editate în anul 2014 la editura InfoRapArt; Premiul Municipiului Galați pentru contribuția deosebită la dezvoltarea culturii, literaturii și publicisticii gălățene în rândul tinerilor; Premiul I la Concursul Național „Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenților” (2017), Premiul I la Concursul Național „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenților” (2018) organizate de Clubul UNESCO-Adolescenții; Premiul I la Concursul Național „Ion Creangă” – povești. Din decembrie 2015 este membră MENSA – organizația mondială a celor mai inteligenți 2% oameni de pe planetă (cu coeficient IQ de peste 132).

 

Matei Rădulescu este elev în clasa a XI-a la secția de grafică a Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București. Este interesat de proiectul LiterArt deoarece consideră că este o experiență unică să poți învăța de la artiști vizuali consacrați. A obținut câteva premii în cadrul mai multor expoziții comune din cadrul Liceului „Tonitza”, printre ele numărându-se „Centenarul României”, premiul I la expoziția proiectului „Capitale europene”. Fiind la secția de grafică a liceului, interesele lui spre artele vizuale se duc cu preponderență spre această direcție de cercetare plastică. Este entuziasmat în a experimenta mai multe domenii de exprimare vizuală, cum ar fi fotografia sau arta digitală.

 

 

 

cof

Sâmbătă, 9 mai 2020, a fost difuzat online ”Rezidența LiterArt”, un documentar realizat de regretatul artist vizual Gabi Stamate, în februarie 2019, despre prima rezidență de literatură și arte plastice din România dedicată adolescenților. De asemenea, au fost prezentate cele mai frumoase 10 fotografii ale adolescenților români, selectate în urma celor trei ediții ale Concursului Naţional „Cele mai frumoase fotografii ale adolescenţilor – InstantAdolescența” (fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil), un concurs organizat în anii 2017, 2018, 2019 de artistul vizual Mihai Zgondoiu, avându-i ca jurați pe fotograful Adi Bulboacă, fotograful Andrei Runcanu, artistul vizual Gabi Stamate și scriitorul Dan Mircea Cipariu. Au fost selectate fotografii realizate de Cătălin Alb, Gabriel Cărtărescu, Memet Akan Mert,  Elisa Merca, Silvia Niculae și Matei Rădulescu.

 

Documentarul ”Rezidența LiterArt” poate fi vizionat pe canalul YouTube al Clubului UNESCO-Adolescenții:

https://www.youtube.com/watch?v=t6spVCK7RW8&fbclid=IwAR33gUaXezKa8UGm8sy3ZemLp-cSJYI7ZLICOFuReLG7ap0tI244cpuvpE8

 

Cele mai frumoase 10 fotografii ale adolescenților români, selectate în urma celor trei ediții ale Concursului Naţional „Cele mai frumoase fotografii ale adolescenţilor – InstantAdolescența” (fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil) pot vi vizualizate la următoarea adresă web:

http://www.agentiadecarte.ro/2020/05/festivalul-online-salut-adolescenta-prezinta-documentarul-literart-si-cele-mai-frumoase-10-fotografii-ale-adolescentilor/

 

 

 

 

Vineri, 8 mai 2020, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei ”reStart”, apărută, în 2019, la editura arădeană Mirador, în urma atelierelor de scriere creativă susținute de scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, Liceul Teoretic „Jozsef Gregor Tajovsky” din Nădlac, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Național „Vasile Goldiș” și Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din  Arad . Antologia ”reStart” a fost finanțată de Centrul Cultural Judeţean Arad, în cadrul proiectului “reStart literar” – un concurs judeţean de literatură şi ateliere de scriere creativă care s-au desfăşurat în licee şi colegii din judeţul Arad. Din juriu au făcut parte: Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuţ și Eugen Rogojan. Antologia ”reStart” cuprinde 19 autori, adolescenți cu vârste între 10 și 19 ani.

 

Antologia ”reStart” poate fi descărcată de la următoarea adresă web:

http://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2020/05/restart-2019.pdf

 

Joi, 7 mai 2019, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei „Itinerarii”, apărută la Editura Muzeul Literaturii Române din București, proiect co-finanțat de Ministerul Culturii. ”Itinerarii” cuprinde textele câştigătoare sau scrise pentru programul „Rezidenţa LiterArt Franța-România” – prima rezidenţă de scriere creativă şi creaţie vizuală din România dedicată adolescenţilor. În prima vacanţă intersemestrială a anului trecut, între 4-8 februarie 2019, au avut loc, în spaţiile Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, ateliere de scriere creativă coordonate de scriitorii Dan Mircea Cipariu şi Florin Iaru, precum şi ateliere de creaţie vizuală coordonate de Maestrul Mircia Dumitrescu şi artistul vizual Mihai Zgondoiu. Au fost prezenţi 6 adolescenţi pentru secţiunea literară (în ordine alfabetică): Ioan Coroamă (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iaşi), Vlad C. Dragne (Colegiul Naţional „Sf. Sava”, Bucureşti), Denisa Lepădatu (Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Galaţi), Elisa Merca (Şcoala Germană Hermann Oberth, Voluntari), Luca Ştefan Ouatu (Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iaşi) şi Diana Vlasa (Liceul Vocaţional de Artă, Târgu Mureş). Au fost prezenţi 7 adolescenţi pentru secţiunea arte vizuale (în ordine alfabetică): Maria Alexandra Bărbieru (Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Bucureşti), Ioana Ionescu (Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, Ploieşti), Silvia-Ioana Niculae (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucureşti), Constantin Popovici (Liceul de Arte Plastice, Timişoara), Matei Rădulescu (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucureşti), Sânziana Maia Vieru (Liceul de Arte Plastice, Timişoara) şi Maria Anastasia Soleanu (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucureşti).

„Rezidenţa LiterArt Franța-România” a fost un program literar, artistic şi educaţional organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, asociația Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenţii. Radio România Cultural şi AgenţiadeCarte.ro sunt partenerii media ai programului. Proiect co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

 

Antologia ”Itinerarii” poate fi descărcată de la următoarea adresă web:

http://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2020/05/Itinerarii-antologie-BT.pdf

 

Miercuri, 6 mai 2020, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei „SUPRADOZA DE DRAGOSTE. Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor”, apărută în 2017 la Editura Muzeului Literaturii Române, cu o copertă semnată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Antologia cuprinde și câteva fotografii selectate în urma Concursului Naţional “InstantAdolescenţa” – cele mai bune fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil. ”Supradoza de dragoste” prezintă poemele scrise de 22 de adolescenţi din România şi Republica Moldova, poeme selectate de un juriu format din Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu şi Florin Iaru, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor”. ”Supradoza de dragoste” a fost un proiect co-finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).

 

Antologia ”Supradoza de dragoste” poate fi descărcată de la următoarea adresă web:

http://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2020/05/supradoza-de-dragoste-2017.pdf

 

 

Marți, 5 mai 2020, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei ”reUNIRE”, apărută, în 2018, la editura arădeană Mirador, în urma atelierelor de scriere creativă susținute de scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru în licee din Pecica, Sântana, Nădlac și Arad. ”reUNIRE” a fost organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad, în cadrul proiectului “reUNIRE” – un concurs judeţean de literatură şi ateliere de scriere creativă care s-au desfăşurat în licee şi colegii din judeţul Arad. Din juriu au făcut parte: Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuţ și Eugen Rogojan. Antologia ”reUNIRE” cuprinde 19 autori, adolescenți cu vârste între 10 și 19 ani.

 

Antologia ”reUNIRE” poate fi descărcată de la următoarea adresă web:

http://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2020/05/Antologia-reUNIRE.pdf

 

 

Luni, 4 mai 2020, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți” , apărută, în 2018, la editura Tracus Arte, redactor: Teodor Dună, art director: Mihai Zgondoiu, carte cofinanțată de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Antologia prezintă cele mai frumoase povestiri scrise de adolescenţi, selectate de un juriu format din Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor”. Adolescenții care au publicat în ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți” sunt (în ordine alfabetică): Andreea-Mădălina Balea, Ana Cernea, Vlad-Cristian Dragne, Denisa Lepădatu, Elena Macsim, Elena Olaru,  Sorina Rîndașu, Adela MariaTudose, DianaVlasa.

 

Antologia ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți” poate fi descărcată de la următoarea adresă web:

http://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2020/05/Proza-Adolescen%C8%9Bi-2018.TIPAR_.pdf

 

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO. Încă de la înfiinţare, Clubul UNESCO-Adolescenţii a făcut lobby parlamentar pentru legiferarea unei zile speciale dedicate fenomenului adolescentin. Astfel, în 1997, a fost promulgată LEGEA nr. 197 din 17 noiembrie 1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în fiecare an.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor. Scopul clubului este realizarea de programe cultural-sportive, turistice, info-educaţionale, de descoperire de noi şi tinere talente şi de promovare a acestora în plan profesional şi în viaţa publică.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii a colaborat încă de la înfiinţare cu instituţii culturale publice precum AFCN, Primăria Muncipiului Bucureşti, ArCub, Teatrul de Comedie, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 6 în realizarea unor proiecte culturale, artistice şi info-educaţionale pentru promovarea adolescenţilor şi a tinerilor creatori din domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale şi ale literaturii.

 

Proiectele noastre comune, Săptămâna Adolescenţilor, Comedia ţine la TINEri, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, Vernisaj A, Virtual Text A, Cursurile gratuite de actorie pentru elevi (profesor Delia Nartea), au venit în întâmpinarea creativităţii adolescenţilor din Bucureşti şi din ţară şi au devenit repere de referinţă pentru colaborarea dintre o reprezentantă a societăţii civile, o instituţie culturală aflată sub finanţarea unei autorităţi publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti.

 

În cele 22 de ediţii de până acum ale Festivalului Naţional de Teatru „Jos Pălăria”, au urcat pe scenă peste 5000 de adolescenţi (din care câţiva au ajuns mari actori şi regizori), iar premiile au fost decernate, de-a lungul anilor, de Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Emilia Popescu, Vlad Cristache, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Alex Bogdan etc.