Festivalul online ”Salut, Adolescența” lansează o carte scrisă de 19 adolescenți din Arad

Între 4-10 mai 2020, Clubul UNESCO-Adolescenții, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Teatrul de Comedie și asociația Euro CulturArt celebrează online cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului ”Salut, Adolescența”, inițiat de maestrul George Mihăiță. În fiecare zi din Săptămâna Adolescenților vor fi distribuite gratuit cărți scrise de adolescenți din România și Republica Moldova, în urma unor concursuri naționale de literatură, fotografie și arte plastice. Marți, 5 mai 2020, va fi distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei ”reUNIRE”, apărută, în 2018, la editura arădeană Mirador, în urma atelierelor de scriere creativă susținute de scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru în licee din Pecica, Sântana, Nădlac și Arad. ”reUNIRE” a apărut cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad, în cadrul proiectului “reUNIRE” – un concurs judeţean de literatură şi ateliere de scriere creativă care s-au desfăşurat în licee şi colegii din judeţul Arad. Din juriu au făcut parte: Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuţ și Eugen Rogojan. Antologia ”reUNIRE” cuprinde 19 autori, adolescenți cu vârste între 10 și 19 ani. Parteneri media ai Festivalului ”Salut, Adolescența” sunt Radio România Cultural, AgențiadeCarte.ro, Ziua-a.ro

 

 

”Realizăm pentru genurile de nişă literare un spaţiu public pentru a se exprima şi promova, în liceele din Arad, Pecica, Nădlac şi Sântana. Totul într-o formulă interactivă, de agora. Acest program îşi propune să creeze o aşteptare şi o obişnuinţă culturală pentru operele artistice ale adolescenţilor, folosind un format spectacular, care să atragă cât mai mult și mai divers public arădean. Oferim o scenă de afirmare debutanţilor în aceste genuri de nişă şi, de asemenea, vrem ca publicul să-i cunoască şi pe profesioniştii acestor genuri.  Programul încurajează şi sprijină adolescenţii creatori; sprijină creaţia contemporană în ariile tematice ale literaturii române vii; crează un patrimoniu cultural cu valoare inovativă; încurajează practici artistice participative şi dezvoltarea de noi forme de expresie artistică (improvizaţii de poezie, blues şi jazz); propune experimente artistice şi literare de valoare pentru schimbarea mentalităţilor, pentru pluralitate estetică şi diversitate culturală.”, a declarat Ioan Matiuț, coordonatorul programului reUNIRE, luni, 29 octombrie 2018, la lansarea programului reUNIRE.

 

Antologia ”reUNIRE” poate fi descărcată aici:

Antologia-reUNIRE

 

 

Luni, 4 mai 2020, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți” , apărută, în 2018, la editura Tracus Arte, redactor: Teodor Dună, art director: Mihai Zgondoiu, carte cofinanțată de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Antologia prezintă cele mai frumoase povestiri scrise de adolescenţi, selectate de un juriu format din Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor”. Adolescenții care au publicat în ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți” sunt (în ordine alfabetică): Andreea-Mădălina Balea, Ana Cernea, Vlad-Cristian Dragne, Denisa Lepădatu, Elena Macsim, Elena Olaru,  Sorina Rîndașu, Adela MariaTudose, DianaVlasa.

 

 

Antologia ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți” poate fi descărcată aici:

Proza Adolescenți 2018.TIPAR

 

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO. Încă de la înfiinţare, Clubul UNESCO-Adolescenţii a făcut lobby parlamentar pentru legiferarea unei zile speciale dedicate fenomenului adolescentin. Astfel, în 1997, a fost promulgată LEGEA nr. 197 din 17 noiembrie 1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în fiecare an.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor. Scopul clubului este realizarea de programe cultural-sportive, turistice, info-educaţionale, de descoperire de noi şi tinere talente şi de promovare a acestora în plan profesional şi în viaţa publică.

 

Clubul UNESCO-Adolescenţii a colaborat încă de la înfiinţare cu instituţii culturale publice precum AFCN, Primăria Muncipiului Bucureşti, ArCub, Teatrul de Comedie, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 6 în realizarea unor proiecte culturale, artistice şi info-educaţionale pentru promovarea adolescenţilor şi a tinerilor creatori din domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale şi ale literaturii.

 

Proiectele noastre comune, Săptămâna Adolescenţilor, Comedia ţine la TINEri, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, Vernisaj A, Virtual Text A, Cursurile gratuite de actorie pentru elevi (profesor Delia Nartea), au venit în întâmpinarea creativităţii adolescenţilor din Bucureşti şi din ţară şi au devenit repere de referinţă pentru colaborarea dintre o reprezentantă a societăţii civile, o instituţie culturală aflată sub finanţarea unei autorităţi publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti.

 

În cele 22 de ediţii de până acum ale Festivalului Naţional de Teatru „Jos Pălăria”, au urcat pe scenă peste 5000 de adolescenţi (din care câţiva au ajuns mari actori şi regizori), iar premiile au fost decernate, de-a lungul anilor, de Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Emilia Popescu, Vlad Cristache, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Alex Bogdan etc.